Petru Rares si Cetatea Ciceului

Personaje:

- Naratorul
- Petru Rareş
- Pârcălabul cetăţii, Simion Dracsin
- Doamna Elena şi cei trei copii: Iliaş, Ştefan şi Roxanda
- Gheorghe Martinuzzi, omul lui Ioan Zapolya
- Bistriţeanul, trimis al Judelui Bistriţei.

 


Naratorul: Petru Rareş a domnit întâia oară în Moldova, între anii 1527 şi 1538. El a încercat să
scape Moldova de turci, asemeni părintelui său, Ştefan cel Mare şi pentru aceasta a încheiat alianţe cu
conducătorii ţărilor creştine din jurul Moldovei: cu polonezii şi cu ungurii. Dar, în septembrie 1538,
când turcii, conduşi de Soliman Magnificul, intrară în Moldova, cu o armată uriaşă, de 200 000 de
oameni, Petru Rareş fu atacat şi de tătari, pe care îi svântă în bătaie. Fu atacat şi de polonezi, iar regele
Ungariei de vest, Ferdinand nu l-a ajutat cu armata, aşa cum le-a fost înţelegerea. Apoi, în faţa turcilor,
Petru Rareş a fost trădat de boierii săi şi a trebuit să fugă, refugiindu-se în munţi. Singura lui scăpare
era Cetatea Ciceului, din Transilvania, unde îi era adpostită familia, doamna Elena si trei dintre copiii
lor, Ilias, Stefan si Roxandra. Dar, toate trecerile peste munţi erau păzite, din ordinul turcilor şi al
ungurilor, cu toţii vroind să-l prindă. În drumul său spre Transilvania Rareş a fost atacat de oamenii
noului domnitor la Moldovei, Stefan Lăcustă, care pusese să fie omorât şi a fost jefuit de chiar oamenii
săi şi a rămas singur, pribeag prin codrii munţilor. L-au ajutat să treacă munţii nişte pescari, care l-au
îmbrăcat în haine pescăreşti şi aşa a trecut el în Transilvania. Aici a fost ajutat de nişte secui, care nu lau
predat lui Stefan Mailat, căpetenia lui Ioan Zapolya şi aşa ajunse el, în dimineaţa zilei de 28
septembrie la porţile Cetătii Ciceului.

 


Momentul istoric unu : sosirea lui Petru Rareş la Cetatea Ciceului


Deodata se aud 3 sunete de corn, în depărtare. Unul dintre oştenii aflaţi de strajă în faţa cetăţii
răspunde şi el, cu un sunet de corn. Atunci, din cetate iese parcălabul acesteia şi îl întreabă ce s-a
întâmplat.


Pârcălabul: Ce este, omule, ne paşte vreo primejdie?
Straja: Nu, cornul nu a sunat a primejdie! Dar, de cetatea noastră se apropie cineva.


    Atunci, din pădure iese un călător, îmbrăcat în haine murdare de drum, care se apropie de poarta
cetăţii.


Pârcălabul: Omule, stai unde te afli! Cine eşti şi ce vrei de la noi?
Petru Rares: Pârcălabe Simion, nu mă recunoşti? Sunt Petru Rareş, domnitorul tău şi stăpânul acestei
cetăţi! Dă-mi drumul înăuntru şi aşterne-mi masa, căci sunt foarte ostenit!


    Drumeţul ajunge în faţa cetăţii. Pârcălabul îl cerceteaza cu asprime, dar nu zice nimic. Apoi,
deodată…


Pârcălabul: Mărite Petru, chiar tu eşti! Noi şi Doamna Elena ne-am făcut griji multe din pricina ta,
căci am auzit că turcii te-au alungat de pe tron. Apoi, întorcându-se către străji: Chemaţi-o de Doamna
Elena!


    Din spate vin temătoare, Doamna Elena şi trei copii. Îl privesc lung pe Rareş şi, când îl recunosc,
aleargă la el şi îi cad la picioare.


Doamna Elena: Măria ta, Măria ta! Auzit-am că ai fost trădat şi că turcii şi tătarii te-au urmărit, să te
prinză şi vai!, cât ne-am necăjit pentru tine! Am plâns şi ne-am rugat bunului Dumnezeu, toată ziua şi
toată noaptea, să te ferească de mânia duşmanilor tăi şi să te aducă aici! Şi iată, bunul Dumnezeu ne-a
ascultat ruga!


Petru Rareţ (zâmbind amar): Bunul Dumnezeu ascultă rugile oamenilor şi îndeosebi rugile soaţelor şi
fiicelor iubitoare! Ridică-te, doamna mea şi bucură-te că sunt aici!


    (Îi îmbratişeaza, pe doamna şi pe copii).


Povestea mea este lungă şi amară! …
    (Se întoarce către norod).


    Vrut-am să scap Moldova şi creştinătatea de păgâni şi pentru aceasta am cerut sprijinul regilor şi
principilor ţărilor creştine dimprejur. Dar, chiar dacă ei mi-au promis ajutorul, nu mi l-au dat. Ba mai
mult, fiind înţeleşi cu turcii, polonii mi-au atacat Cetatea Hotinului, pe când eu trebuia să mă bat cu
tătarii, pe care i-am zdrobit la Ştefăneşti. Am fost trădat de boieri, care l-au vrut pe Ştefan Lăcustă
domnitor, pus de turci pe tronul meu şi al tatălui meu, măritul Ştefan cel Mare…La Hotin nu m-au
primit, în cetate şi cu greu am ajuns la Piatra lui Crăciun şi apoi la Mănăstirea Bistriţa. Şi intrata-am
acolo în biserică şi am căzut jos, în faţa chipurilor sfintelor icoane şi am plâns mult… şi am făgăduit…
că dacă mă voi întoarce în scaunul domniei mele, din temelie voi reânnoi şi zidi acea sfântă biserică!


    Dar, şi de acolo a trebuit să fug şi am rămas singur şi, pe când rătăceam prin codrii de dincolo de
munţi mi-am pierdut şi caii, şi straiele, şi tot ce aveam! M-au ajutat să trec dincoace nişte pescari, care
mi-au dat hainele acestea, dar în Transilvania mă căutau ungurii lui Zapolya, puşi de Ştefan Mailat să
mă prinză. Ei vor să pună mâna pe mine şi să mă predea turcilor şi să-l înduplece astfel, pe Soliman
Magnificul să nu mai treacă şi în Transilvania cu uriaşa sa armată…Deşi avea 200 000 de oameni, iar
eu doar 50 000, l-aş fi înfruntat, cum a făcut-o şi viteazul meu părinte, Ştefan cel Mare…dar m-au
trădat boierii! Da, boierii, cărora nu le-am tăiat eu capul mai înainte, aşa cum meritau… A trebuit să
fug, cu o mână de oameni credincioşi, care m-au părăsit şi ei, de teama mâniei turcilor… Am rătăcit
prin codrii Neamţului şi prin codrii Ceahlăului şi m-am pierdut de drum, de nu mai ştiam încotro s-o
iau. Dar, bunul Dumnezeu a auzit rugăciunile Doamnei mele Elena şi le-am simţit şi eu, şi am prins
curaj. Atunci, în cale mi-au ieşit nişte pescari şi ei m-au hrănit şi m-au îmbrăcat aşa, în straie de-ale lor.
Şi m-au ajutat să trec de străji, zicând că ducem peşte la oamenii lui Zapolya, care aveau tabăra pe
aproape, aşteptând să vadă dacă turcii vor trece în Transilvania… Şi aşteptându-mă şi pe mine, să mă
prinză şi să-l înduplece pe Soliman să îi ferească, predându-mă lor…


    Dar, pe lumea aceasta sunt şi oameni milostivi: am fost ferit de oamenii lui Mailat de către nişte
secui şi aşa am putut ajunge aici. Pe cărări ascunse, prin păduri şi umblând mai mult noaptea.


Doamna Elena: Mărite Domn, acum eşti aici şi nu ai a te teme! Vino să îmbraci straiele tale, de Domn
şi să le lepezi pe acestea, de pescar.


Petru Rareş: Doamna mea, iţi mulţumesc! Voi veni alături de tine chiar acum. Dar, oameni buni şi
oştenii mei, să ştiţi că se va afla repede unde sunt şi asupra Cetăţii Ciceului se va abate mânia ungurilor.
Regele Ioan Zapolya ascultă de Sultan şi va fi nevoit să mă prindă şi să mă trimită la Stambul…


Se adreseaza mulţimii: Ce spuneţi, mă primiti la voi?… Mă veţi ajuta să rămân aici, până lucrurile se
vor mai potoli în Moldova?… Eu ştiu că noul domnitor al Moldovei, Ştefan Lacustă, pus pe tron de
către turci, va trimite oameni să mă omoare, fiindcă se teme de mine! … Dar, să ne rugăm bunului
Dumnezeu să ne păzească de ce-i mai rău! Şi să ne luptăm pentru dreptate, în numele credinţei noastre
strămoşeşti! Acum, vă dau slobod la veselie şi la joc. Şi voi veni şi eu în mijlocul vostru.


    Domnul Rareş se îndreaptă spre cortul său, din cetate şi se pierde din văzul oamenilor. Împrejurul
cetăţii se porneşte veselia. După un sfert de ceas domnitorul reapare, de data aceasta îmbrăcat în
straie domneşti şi intră între oameni. Şi începe a le povesti despre luptele sale, despre cum a fost
urmărit de oamenii lui Ştefan Lăcustă şi cum şi-a pierdut oamenii, banii şi calul.

    Apoi, îi îndeamnă pe oameni să se veselească, dar şi a fie atenţi căci este de aşteptat ca Cetatea
Ciceului să fie atacată de ungurii lui Zapolya, care vor vrea să-l prindă pe el. Şi le cere oamenilor să-l
ajute.

    Deodata…se aude un corn aproape şi o strajă vine din pădure:

 


Momentul istoric doi: Asedierea Cetăţii Ciceului

 

Straja: Mărite Domn, Mărite Domn ! O oaste numeroasă se îndreaptă spre cetatea noastră !


Petru Rareş: Este oastea trimisă de regele Zapolya, al Ungariei şi care mă vrea pe mine! (Se întoarce
către oamenii săi): Oşteni, să ne ferecăm în cetate şi să o apărăm în faţa ungurilor. Când va veni
momentul, mă voi înţelege eu cu Zapolya!


    Oştenii cetăţii se retrag în spatele zidurilor de piatră. Petru Rareş şi pârcălabul Dracşin mai
zăbovesc în faţa cetăţii, până apare armata ungurească. Aceasta este formată din arcaşi şi caţiva
purtători de săbii, care au cu ei şi două tunuri. Păstrând formaţia, armata ungurească se aşează într-o
parte a poienii, de unde să aibă sub supraveghere cetatea. Oştenii unguri îşi instalează un cort şi pun
tunurile spre cetate.
    Când toate aceste preparative iau sfârşit, Rareş se adresează conducătorului armatei ungureşti:


Petru Rareş: Nobile cavaler, cine eşti şi ce vrei să faci aici?
Martinuzzi: Sunt Gheorghe Martinuzzi, sfetnicul regelui Ioan Zapolya şi comandantul acestei armate.
Din ordinul regelui nostru, am venit să-ţi cerem să ne predai Cetatea Ciceului, iar tu să vii cu noi, în
faţa regelui!
Petru Rareş: Acest lucru nu se va întâmpla degrabă! Oamenii mei pot apăra cetatea, iar eu sunt
domnitorul Moldovei şi nu voi cădea în mâinile tale.
Martinuzzi: Preabine, nobile domn! Noi ştim ca nu mai eşti domnitorul Moldovei şi dacă tu nu vrei să
ne predai cetatea, o vom cuceri noi!


    Petru Rareş şi pârcălabul său se întorc şi se pierd în cetate. Martinuzzi le cere arcaşilor săi să ia
poziţie şi să îndrepte arcurile cu săgeţi asupra cetăţii. Dacă se poate, aceştia vor trage o salvă de
săgeţi şi apoi se va trage cu tunul, mai multe focuri. Va urma un moment de linişte, în care ungurii vor
vorbi între ei, ( şi pe ungureşte şi pe româneşte) întrebându-se dacă au dărâmat cetatea. La un moment
dat, câţiva oşteni, apărători ai cetăţii vor ieşi în faţa acesteia şi îi vor provoca la luptă pe asediatori.
Cei care au săbii se vor apropia şi va urma o lupta cu săbii, în urma căreia oştenii unguri vor sfârşi
fugind către tabăra lor. Vor urma strigăte de victorie ale apărătorilor cetăţii. Comenzile lui Martinuzzi
vor fi pe ungureşte.
    Scena se repeta de două-trei ori.


Petru Rareş (către multime): Aşa a rezistat cetatea aceasta asediatorilor 4 luni de zile. În acest timp au
tras asupra noastră cu tunul, dar zidurile cetăţii au rezistat. Nimeni nu a ştiut, dar noi am avut ieşire de
taină din cetate în pădure şi oamenii dimprejur ne-au aprovizionat cu merinde şi cu apă. Dar eu,
domnitorul Petru Rareş, fiul măritului domnitor Ştefan cel Mare şi al Răreşoaiei, nu am dormit nici o
noapte deantregul, în acest răstimp şi am ştiut de ce! Domnitorul Stefan Lăcustă, pus de turci în locul
meu, a trimes oameni, pe ascuns să găsească pe cineva dinprejurul meu, care să mă vândă lor… Şi au
găsit, pe chiar pârcălabul Dracşin şi pe episcopul Anastasie de Vad, care au vrut să mă omoare şi să-mi
trimeată capul la Suceava! Domnul Dumnezeu m-a ajutat, însă şi le-am dejucat planul şi i-am scos din
cetate.


    Dar, oameni buni: cine ştie dacă nu mai este vreun vânzător în preajma mea, unul care să mă taie pe
ascuns, în cetate?… Spuneţi, ce să fac?… Sau nu este mai bine să mă înţeleg cu ungurii şi să mă
păzeasca ei?


    Petru Rareş intră între oameni şi îi priveşte întrebător. Se adresează unor bătrâni: Dumneavoastră,
bade Ioane, sau Gheorghe sau Vasile, care aţi văzut multe în viaţa voastră, spuneţi-mi: sunt oamenii cu
adevărat de încredere? Nu îi poate cumpăra banul de argint sau de aur? Nu vor oamenii să aibă averea
lor, să aibă cu ce petrece? … Oamenii vor răspunde…


    În acest moment, Martinuzzi se apropie singur de Petru Rareş şi îi strigă:


Martinuzzi: Mărite Petru Rareş! Eu am împuternicire de la regele meu, Ioan Zapolya să îţi propun să
predai Cetatea Ciceului şi nu vei avea de suferit! Vei rămâne în ea cât vei voi şi nimeni nu se va atinge
de tine. Ştii că sunt omul de încredere al regelui!


Petru Rareş: Mă învoiesc, nobile domn, mă învoiesc! Ia aminte, însă: cu puţin înainte şi eu am fost
întâiul şi cel mai mare în Moldova. Dar să ştie toţi aceia care primesc şi deţin puterea în conducerea
lucrurilor dela alţii, că dacă se mândresc şi se încred, vor cădea în ruşinea şi nenorocirea în care mă
vezi acuma cufundat pe mine!


    Câţiva dintre oamenii lui Martinuzzi iau poziţie în faţa cetăţii. Urmează momente de veselie, în
poiană.
    La un moment dat, se aude, din nou, cornul, aproape: pe drum îşi face apariţia trimisul Judelui
Bistriţei.

 


Momentul istoric trei: Petru Rareş şi trimisul Judelui

 


    Petru Rareş iese în întâmpinarea trimisului Judelui Bistriţei, Thomas Zweh.


Petru Rareş: Bine ai venit, bistriţeanule! Cine eşti şi ce veşti ne aduci?
Bistriţeanul: Sunt capitanul Johann, mai marele breslei măcelarilor. M-a trimis Judele Bistriţei,
Thomas Zweh, să îmi spui ce ai de gând să faci în vremea care vine.
Petru Rareş: Să-i spui cinstitului Jude, unsseren gutten Frayndt, că îi mulţumesc pentru grija pe care
ne-a purtat-o în acest an şi mai bine, de când sunt în Cetatea Ciceului. Am primit mereu veştile de la el
şi aşa am aflat ca în Moldova boierii sunt nemultumiţi de Lăcustă şi îl vor alunga de pe tron… Tronul
meu, pe care numai un om din viţa lui Ştefan cel Mare are dreptul legitim să stea!…Iată, spune-i
Judelui Bistriţei că m-am hotărât să purced către Stambul, pentru a mă închina Sultanului şi a-i cere să
îmi redea tronul. A, ştiu, toţi se vor aştepta ca sultanul să îmi taie capul, dar eu trag nădejde că bunul
Dumnezeu mă va păzi şi de data aceasta şi voi ajunge cu bine la Suceava, pe Tronul Moldovei!


    Vouă, bistriţenilor, vă cer să purtaţi de grijă Doamnei mele, Elena şi copiilor mei, până se va limpezi
soarta mea… Acuma, însă, vino să mănânci şi să bei cu noi!


    Bistriţeanul îi strânge mâna domnitorului şi se pierde în mulţime.

 


Momentul istoric patru: plecarea lui Petru Rareş către Stambul

 


    Sunet de corn, în faţa cetătii. Iese domnitorul Petru Rareş şi se adresează oamenilor:


Petru Rareş: Oameni buni, oameni buni: se apropie momentul dreptăţii şi pentru mine! Simt că nu mai
pot sta aici, fără să fac nimic. M-am hotărât să plec la Stambul, să îi cer iertare Sultanului şi să-i cer să
îmi redea tronul Moldovei. Acolo, la Cetatea mea de Scaun, Suceava, boierii l-au alungat pe Ştefan
Lăcustă şi ţara este de izbeliste. Iar eu ştiu că Sultanului îi trebuie o Moldovă liniştită şi de aceea trag
nădejde că mă va înţelege.
    Vouă vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru mine şi vă promit că ne vom revedea curând. Şi să
nădăjduim în Dumnezeu că vom fi ce am fost şi mai mult decât atâta!
   Iar tu, Doamna mea credincioasă, să te rogi pentru mine şi pentru ţara noastră Moldova!


Doamna Elena: Măritul meu Domn, să ai drum ferit de primejdii şi să nădăjduieşti în dreptatea lui
Dumnezeu. Noi, de aici, ne vom ruga pentru tine şi aşteptăm veşti.


Petru Rareş: Vă las oamenii mei aici, să vă veseliţi cu ei. Doamne ajută!


    Petru Rareş se îndreaptă, pe jos, către drumul din pădure. Cornul sună neântrerupt, chiar şi după
ce domnitorul îşi pierde urma între copaci.


    Naratorul: Aşa s-au petrecut lucrurile la Cetatea Ciceului, când, între cele două domnii ale sale,
Petru Rareş şi-a găsit adăpost aici. Se întâmpla aceasta între anii 1538 şi 1540. Domnitorul Petru Rareş
a plecat din Cetatea Ciceului către Stambul într-o zi de duminica, a anului 1540, după ce s-au rugat lui
Dumnezeu la Sfanta Liturghie. Iar Dumnezeu l-a ajutat şi Sultanul l-a pus din nou pe tronul Moldovei,
în anul 1541.
    În 1540 moare în mod neaşteptat regele Ungariei, Ioan Zapolya. Lui îi urmează la tron soţia sa,
regina Isabella. În cursul celei de a doua sa domnii, Petru Rareş a dorit să îşi ia înapoi Cetatea Ciceului,
dar, la 12 iulie 1544 bistriţenii dărâmă Cetatea Ciceului, la ordinul reginei Ungariei, Isabella.
    Domnitorul Moldovei, Petru Rareş, atât de tare legat de Cetatea Ciceului, de pe Valea Someşului
Mare, muri la data de 3 septembrie 1546, la Suceava, răpus de o grea boală.


© Florin Săsărman