Turism Medieval

Monumente din Bistriţa

Istoria oraşului

Bistriţa sau pe numele săsec Bistritz, este atestată documentar prima oară ca oraş în anul 1264 şi îşi datorează într-o mare măsură geneza, evoluţia şi caracteristicile fizice colonizării gemane medievale.

Primul nucleu al colonialiştilor a provenit din zona Luxemburg, probabil din preajma actualei locatităţi Nosa, ca urmare noua localitate înfiinţată în secolul XII în Transilvania s-a numit Nosa sau Noser, iar ţinutul Nosner Land.

Aşezarea este amplasată într-o zonă cu resurse naturale deosebit de bogate, iar conjunctura favorabilă, libertăţile obţinute de colonişti de la Coroana Maghiară, legislaţia urbană germană, calitatea şi cultura grupului uman aşezat aici, Biserica Catolică şi alţi factori, au făcut ca oraşul să se dezvolte rapid.

Aproape de sfârşitul secolului al XII-lea eraud eja conturate cele două laturi lungi ale pieţei centrale, dar şi traseele principale ale tramei stradale. Dezvoltarea şi evoluţia urbanistică a Bistriţei prezintă numeroase similitudini planimetrice cu oraşe di Europa Centrală şi de Nord, din spaţiul de colonizare geman: caracteristici geometrice destul de exact, o textură omogenă a lotizărilor, un sistem de străzi riguros trasate care converg către Piaţa Centrală, precum şi tipologia de bază după modelul unei pieţe dreptunghiulare apropiate de un pătrat, cu două străzi longitudinale, tangente, dintre care una este dominantă.

Un punct de referinţă în dezvoltarea oraşului este anul 1465 când începe construcţia sistemului de fortificaţie al Bistriţei. După douazeci de ani, prima centură a zidurilor de apărare este gata, avea 13 turnuri şi un bastion, iar după cincizeci de ani s-a construit şia doua cantură de ziduri, prevăzută şoa aceasta cu turnuri, iar împrejurul lor s-au săpat şanţuri adânci, care printr-un canal derivat din râul Bistriţa, au fost umplute cu apă. În unteriorul zidurilor de incintă, în jurul Bisericii Evanghelice din Piaţa Centrală a început în a doua jumătate a secolului al XV-lea o campanie de folosire judicioasă a spaţiului, de ridicare de noi construcţii din piatră sau cărămidă în locul celor preponderent din lemn. Case de piatră sunt semnalate de timpuriu la Bistriţa şi se poate afirma cu certitudine că procentul clădirilor reînnoite la sfârşitul secolului al XV-lea era mai mare decât în alte oraşe. În secolul al XVI-lea se trece sistematic la cpnstrucţiile de piatră, atingându-se apogeul dezvoltării urbanistice medievale în suprafaţa cuprinsă între zidurile de incintă, Bistriţa înscriinu-se sub aspect social, economic, edilitar, între cele mai reprezentative oraşe din Transilvania. În secolul  al XIX-lea, modificarea zonelor de locuire şi a oraşului în general, a fost influenţata de mai mulţi factori, între care menţionăm dărâmarea în deceniul 7 a porţilor principale şi a elementelor de fortificaţii, odată cu extinderea oraşului în afara acestora.

Biserica Evanghelică a fost construită în centrul oraşului odată cu conturarea nucleului urban al Bistriţei. Edificiul păstrează o arhitectură în stil gotic de secol XIV- XV, cu o inspirată renovare în stilul Renaşteii, realizată între anii 1560-1563 de meşterul Petrus Italus de Lugano.

Grafică: Mihai Bobei şi Elena Sofia Tiniş,
toate dreăpturile rezervate
Text: Prof. Istoric Vasile Duda

 

Sugăletele sau Kornmarkt-ul era piaţa de cereale şi de alte produse a oraşului medieval şi a întregului ţinut. Şirul de case cu arcade la parter a fost construit între anuu 1480-1560, în perioada de aur a Bistriţei de odinioară.

Grafică: Mihai Bobei şi Elena Sofia Tiniş,
toate dreăpturile rezervate
Text: Prof. Istoric Vasile Duda

 

Casa Argintarului din strada Dornei nr. 5 a fost construită între anii 1560 -1563 şi este una dintre cele mai frumoase case urbane din arhitectura în stil Renaştere din Transilvania. Numele de Casa Argintarului a fost atribuit datorită decorului cu potire din zona ferestrei estice de la parter, simbol al unui aurar sau argintar.

Grafică: Mihai Bobei şi Elena Sofia Tiniş,
toate dreăpturile rezervate
Text: Prof. Istoric Vasile Duda

Biserica Mănăstirii Franciscane a fost construită între anii 1270-1280 în stil gotic cu influenţe cisterciene şi extinsă în 1498-1520, iar în 1788 sunt refăcute bolţile navei în stil baroc. De-a lungul secolelor, biserica din Piaţa Unirii a fost proprietate a comunităţii romano-catolice, mai apoi greco-catolice, după 1948 devenind biserică parohială ortodoxă. În spatele bisericii se mai găseşte un fragment din zidurile cetăţii.


Grafică: Mihai Bobei şi Elena Sofia Tiniş,
toate dreăpturile rezervate
Text: Prof. Istoric Vasile Duda

Casa lui Johannes Lapicida (Casa lui Ion Zidaru) din Piaţa Centrală nr. 30, Bistriţa, a foat construită în jurul anului 1500 în stil gotic. Acest edificiu este, prin armonia proporţiilor şi prin sobrietatea elementelor decorative, unul din cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii gotice din Transilvania. Primul proprietar este judele Andreas Beuchel. Ajunsă în 1538 proprietatea lui Johannes Lapicida, numit şi Muratoris (în germană Hans Mauerer, în trad. Ioan Pietrarul sau Ioan Zidarul), meşter pietrar sas bistriţean ce lucrase în Moldova în timpul lui Petru Rareş. Clădirea a suferit ulterior o serie de modificări în stilul Renaşterii transilvănene.


Grafică: Mihai Bobei şi Elena Sofia Tiniş,
toate dreăpturile rezervate
Text: Prof. Istoric Vasile Duda

Turnul Dogarilor este singurul turn de flancare păstrat din cetatea medievală a Bistriţei, împreună cu fragmentele de curtină refăcute până la nivelul drumului de strajă şi a parapetului cu creneluri. Turnul construit de breasla dogarilor a primit aspectul actual în urma restaurărilor din 1962 şi 1977.


Grafică: Mihai Bobei şi Elena Sofia Tiniş,
toate dreăpturile rezervate
Text: Prof. Istoric Vasile Duda