Partea întâi
Formaţia NOSA desfăşoară un dans. Alături de ceilalţi dansatori, sunt şi doi tineri, un cavaler şi o domniţă, care încearcă să prindă paşii de dans. Ei sunt la capătul şirului de dansatori.
ALINA (instructoarea): Veniţi să prindeţi paşii acestui minunat dans medieval! Nu este greu şi odata ce îl veţi învăţa, veţi primi aplauzele celor mai frumoase domniţe şi a celor mai faimoşi cavaleri din ţinut.
Începe dansul. Se fac paşii, iar cavalerul VLAD şi domniţa sa ies în evidenţă, prin încercarea lor de a prinde paşii dansului medieval. La sfârşit, lumea îi aplaudă, instructoarea îi evidenţiază, iar ei se îmbrăţişeaza îndelung. În acel moment, din mulţime iese un cavaler rătăcitor, care face scandal şi îi jigneşte pe toţi dansatorii şi pe instructoare, sfidându-i chiar şi pe oamenii de pe margine.
Cavalerul rătăcitor: Ia te uită ce gloată, aici! Tăieţi frunza la câini, sau ce? Voi petreceţi în cetate, iar noi, cavalerii rătăcitori facem ce este mai greu, înfruntând fel de fel de pericole şi duşmani! … Cât de departe vreţi să ajungeţi cu petrecerile voastre ? AaaaaaH! îşi scoate sabia şi îi ameninţă pe cei din jur. Se îndreaptă către perechea celor doi tineri şi răcneşte la ei):
Tu, papă-lapte ce eşti! Îţi zici cavaler? Îi fi cavaler între fustele cetăţii, dar vino să te văd de ce eşti în stare cu sabia !
În acel moment, cavalerul Vlad se întoarce să îşi ia sabia, lăsată la marginea ringului de dans, moment în care cavalerul rătăcitor o prinde pe domniţă de mână şi o trage înspre el. O strânge în braţe şi încearcă să o sărute.
Cavalerul Vlad: Străinule, ia mâna de pe domniţa mea! Du-te şi-ţi satisfă plăcerile josnice cu târfele de la marginea cetăţii!
Cavalerul rătăcitor: Ba nu, mie carnea albă a acestor nobile domniţe îmi place! ( O îmbrânceşte pe domnită şi îşi agită sabia). Vino, tinere, vino! Vouă, cavalerilor de la oraş vă place să le juraţi domniţelor voastre supunere pe viaţă, ba le mai promiteţi că vă veţi da viaţa pentru ele! Să vedem acum, de ce eşti în stare!
Urmează o luptă în care, după câteva schimburi de lovituri, săbiile celor doi cad pe pietrele pavajului. Cavalerul rătăcitor face un semn cu mâna, cum că nu mai are de gând să continue lupta, iar
cavalerul Vlad se relaxează, crezând că lupta a încetat.
Cavalerul rătăcitor: Tinere cavaler, chiar ştii să te lupţi! Dă-mi mâna, să me împăcăm!
Cavalerul rătăcitor îi întinde mâna cavalerului Vlad, dar cu cealaltă, pe la spate, scoate din cizmă un pumnal. Se apropie de Vlad şi, când acesta îi întinde mâna, cavalerul rătăcitor îl trage înspre el şi îl înjunghiază; cavalerul Vlad cade şi moare în braţele domniţei sale, care îl plânge. Ceilalţi cavaleri îi ridică trupul şi îl duc într-un cort.
Partea a doua. După o vreme.
Într-un alt moment din viaţa cetăţii, acelaşi cavaler rătăcitor intră între oameni şi prinde o altă domniţă, pe care vrea s-o siluiască.
Cavalerul rătăcitor: Vino, frumoaso, vino! Să trăim plăcerea cărnii până la capăt! Ştiu aici un şopron cu paie şi numai bine ne vom simţi acolo! (O trage pe fată spre margine, dar calea îi este barată de un cavaler necunoscut).
Cavalerul necunoscut (are o glugă pe cap): Stai, fiu de căţea! Trebuie să plăteşti pentru faptele tale josnice, pentru crimele pe care le-ai comis, cu laşitate în astă cetate!
Cavalerul rătăcitor tresare şi o lasă din mâini pe fata dinainte. Aceasta fuge de lângă el.
Cavalerul rătăcitor: Cine eşti tu, cavalere? Şi de ce nu îţi iei şi tu o târfă, să mergem împreună să le facem felul?
Cavalerul necunoscut: Nu, doar tu poţi fi atât de josnic, pe lumea aceasta! Vino, să ne luptăm!
Cei doi cavaleri se luptă cu săbiile. La un moment dat, acestea cad deodată, pe caldarâm. Cavalerul rătăcitor râde şi îi întinde mâna cavalerului necunoscut, ca şi cum s-ar împăca şi lupta s-ar fi sfârşit. Cu cealaltă mâna îşi scoate cuţitul din cizmă şi vrea să îl înjunghie pe adversarul său. Cavalerul necunoscut cunoştea, însă, mişcarea şi fandează şi îi apucă mâna în care are cuţitul şi i-o suceşte; îi împlântă cuţitul în coaste cavalerului rătăcitor, care cade încet, după ce face câţiva paşi împleticit.
În scenă întră Castelanul.
Castelanul: S-a făcut dreptate! Oricine ar fi fost, acest cavaler rătăcitor, a primit ceea ce merita! Luaţi-l şi aruncaţi-i trupul peste zidul cetăţii, să-l mănânce câinii şi jivinele nopţii! Se întoarce către cavalerul necunoscut. Tinere cavaler, putem să îţi cunoaştem numele? Rogu-te, dă-ţi gluga jos de pe capul tău, să te vedem şi să-ţi mulţumim! Acest cavaler rătăcitor ne-a ucis mişeleşte, acum câţiva ani, un tânăr viteaz, chiar aici.
Cavalerul necunoscut se descoperă. Îşi şterge fata şi se vădeşte că este domniţă.
Castelanul: Dumnezeule, este o domniţă! O vitează domniţă, cum nu am mai văzut prin aceste locuri! (O priveşte îndelung, o ia de mână şi exclamă: AaaaH! Tu eşti chiar domniţa cavalerului Vlad, pe care l-a ucis acel nemernic!
Domniţa: Da, eu sunt cea în braţele căreia a murit cavalerul Vlad, iubitul meu ! Am jurat să îl răzbun şi l-am răzbunat!
Judele: Vino cu noi! Vrem să fii exemplu pentru toată cetatea Bistriţei! Îţi vom da onoruri şi bani de aur, să te răsplătim!
Domniţa: Nu, mărite Jude, nu am nevoie de nimic. De-acum, eu mă voi călugări, chiar aici, în ordinul franciscanilor din cetatea Bistriţa şi, când va fi nevoie, o să vă apăr cetatea cu sabia mea.
De lângă Castelan se desprinde Călugărul Ani şi o ia pe domniţă de mână. Dispar între oameni, îndreptându-se către Mănăstirea Franciscană.
Castelanul (se întoarce către Judele Bistriţei): Mărite Jude, ce spui de astă întamplare?
Judele: A fost o minune! În aceste vremuri grele, avem mare nevoie de astfel de exemple. Castelane! Dă ordin să se încrusteze în piatră chipul acestui cavaler-domniţă, ca să rămână exemplu nepieritor pentru toate generaţiile care vor trăi în această Cetate! Şi să puneţi piatra pe zidul Bisericii Evanghelice !
Castelanul: Aşa vom face! (Se întoarce către popor): Oameni buni, de-acum veţi putea vedea chipul acestui uimitor cavaler pe zidul de sud al Bisericii Evanghelice. Dumnezeu să dea viaţă veşnică Cetăţii Bistriţa!
© Florin Săsărman